Asocierea mâncării cu vinul, tehnic vorbind, este de două tipuri: asociere prin concordanță sau prin similaritate și asociere prin contrapunere sau prin complementare.

Asocierea prin concordanță sau prin similaritate, prevede că vinul sa aibă aceleași caracteristici ca mâncarea. Se aplică atunci când felurile de mâncare al căror gust trebuie favorizat și nu contrastat. Acesta este cazul în care acestea au caracteristici de: dulceață, aromaticitate, condimentat (mirodeniile), persistență gustativ-olfactivă și structură.

Asocierea prin contrapunere sau prin complementare, prevede ca vinul să aibă caracteristici opuse cu cele ale mâncării, dar în același timp, care se pot completa reciproc. De exemplu, este cazul în care alimentele/mâncarea prezintă: grăsime, untozitate/uleiozitate, suculență, tendință amăruie, tendință acră și tendință dulce.

Asocierea mâncare-vin în funcție de senzațiile gustative

Prima regulă spune că: cu dulciuri și deserturi trebuiesc servite vinuri dulci. Dulceața are tendința de a acoperi toate celelalte gusturi, deci, orice vin sec ar fi copleșit dacă ar fi asortat cu un dulce sau un desert .

Senzațiile moi alle mâncării (tendința dulce, grăsimea și untozitatea/uleiozitatea) sunt compensate de prospețimea, aciditatea și efervescența vinului. 

Sapiditatea mâncării, însă, este compensată prin părțile moi ale vinului (glicerină, alcool, zaharuri, fermentație malolactică, maturare în lemn). 

Suculența trebuie să fie compensată cu un ușor efect de astringență, care usucă gingiile și cerul gurii, precum cel al unor vinuri roșii caracterizate prin taninuri marcate. 

În cele din urmă, structura alimentelor/mâncării trebuie asociată cu structura vinului la niveluri egale.